Mentori Seniori

Voluntariatul nu are vârstă… Ne-o arată zi de zi sute de seniori, care fac parte din organizații umanitare. 

Considerăm că în fiecare comunitate există persoane vârstnice – resursă, dinamice, cu un potențial foarte mare de coalizare și implicare activă în diverse activități .

Fundația Hand of Help le oferă posibilitatea de a activa ca voluntari, conform cu competențele lor.

Prin intermediul programului Punți între generații, seniorii devin voluntari pentru copii și tineri – beneficiari ai serviciilor sociale furnizate la nivelul centrului de plasament .

 

Cum deveniți voluntar?

Sunați gratuit la numărul 0231 585870 și aflați tot ce doriți să știți despre voluntariatul seniorilor.

DE CE SĂ DEVENIȚI VOLUNTAR LA VÂRSTA A III-A

  • pentru că experiența dumneavoastră personală și profesională contează și vreți să o împărtășiți celor mai tineri;
  • ca să vă asumați un nou rol social și să reîncepeți o activitate de valoare pentru dumneavoastră și pentru comunitate;
  • ca să învațați lucruri noi și utile de la cei din generațiile mai tinere;
  • pentru că vreți să fiți o resursă în comunitate și să contribuți la binele altora;
  • pentru a câștiga prieteni noi, a fi activ și a vă reinventa.

 

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIȚI VOLUNTAR SENIOR LA FUNDAȚIA HAND OF HELP

  • vă asumați un rol în cadrul centrului de plasament pentru copii și tineri, fie de îndrumător, profesor sau mentor pentru una sau mai multe activități dedicate unui grup de copii;
  • organizați sau vă implicați în activități educaționale, vocaționale sau recreaționale, sprijinit de echipa centrului, bazându-vă pe profesia, pasiunea sau talentul dumneavoastră;
  • deveniți un model pentru copiii și tinerii centrului, oferindu-le emoții, timp și noi cunoștințe;
  • deveniți o resursă valoroasă pentru centru, valorificând experiența dumneavoastră;
  • participați alături de copii și alți voluntari la diverse acțiuni organizate în cadrul centrului social.

 

TIPURI DE ACTIVITĂȚI ÎN CARE VĂ PUTEȚI IMPLICA

  • meditații la diferite materii din programa școlară sau îndrumare în realizarea temelor;
  • cluburi și ateliere educaționale în jurul materiilor din programa școlară, cum ar fi matematica distractivă, călătorii în jurul lumii, fizica sau chimia prin experimente, periplu în lumea cărților, orientare turistică, conversație într-o limbă străină, lectură, lumea artei și a muzicii, competențe digitale etc.
  • cercuri vocaționale: muzică instrumentală, cor, fotografie, actorie, arte vizuale, pictură, teatru, creație manuală etc.
  • ateliere practice și de meșteșuguri, precum gătit, croitorie, tâmplărie, obiecte decorative etc.
  • dezvoltare personală: bune maniere, stil de viață sănătos, educație rutieră, povești cu tâlc.
  • clubul jocurilor de societate și educaționale, precum șah, scrable, monopoly etc.
  • activități sportive diverse: fotbal, gimnastică, arte marțiale etc.

 

Orice altă propunere din partea voluntarului senior este binevenită!

 

Câteva gânduri despre voluntarii noștri seniori

Pentru doamna Veronica, a fi învățător nu a fost doar o meserie, ci o misiune de viață, la care nu poate renunța nici la cei 65 de ani. Pasiunea ei pentru arta modelării caracterului copiilor din centrul de plasament ne-a arătat-o în cei 11 ani de slujire ca angajat. Nopți nedormite, weekend-ri prezente la serviciu, convorbiri telefonice de ore în șir pentru a acorda sfaturi și încurajări celor aflați la răscruce, ușa casei permanent deschisă pentru toți… A fost mereu înconjurată de copii! Chiar dacă nu mai are rolul de angajat, doamna Vero , cum îi spunem toți, continuă slujirea la centru ca voluntar senior: duce copiii la concerte, se implică la șezători hand–made, organizează surprize la zilele de naștere, invită copiii la mese cu bucate gătite ca la bunica, etc. Odată cu trecerea anilor, doamna Vero, a adunat o adevărată zestre de amintiri. Incă mai sună telefonul, iar generații de tineri își exprimă recunoștința pentru ceea ce a însemnat doamna Vero pentru ei .

Doamna Adela a devenit voluntar după pensionare. Prin natura meseriei pe care a îmbrățișat-o de-a lungul vieții, dumneaei și-a propus să ducă o viață activă și după pensionare. Astfel că, în prezent, doamna Adela formează deprinderi în domeniul croitoriei pentru tinerele din centrul de plasament. Este o încăntare să-i privești mâinile neobosite și să admiri produsele finite: piese de îmbrăcăminte modificate, lenjerii de pat cusute, articole vestimentare pentru diverse serbări ale copiilor, șorțuri pentru bucătarii amatori, perne, măști pentru diferite ocazii. În prezența doamnei croitorese, cum o numim noi, simțim că învățăm continuu ceva nou. Tinerele centrului care urmează cursurile la școli de profil au permanent ocazia de a invăța secretele unei meserii.

O noua provocare de voluntariat din rândul seniorilor vine din partea domnișoarei Doina . A activat ani în șir la proiecte ocazionale, creând o legătură între fundația noastă si alte ONG-uri . A înlesnit participarea copiilor la activități organizate la nivel de comunitate : școli de vară, ziua copilului, cluburi de vacanță. Implicarea dumneaei a fost răsplatită prin a fi declarată voluntar senior cu drepturi depline la Hand of Help. Ca membru al Asociației Nevăzătorilor Botoșani, voluntarul Doina facilitează implicarea copiilor și tinerilor din centru în activități de voluntariat și sprijin pentru bătrânii nevăzători din cadrul asociației. Astfel, dumneaei își aduce contribuția prin a investi timp, pasiune și experiențe în formarea de noi voluntari .